Cele mai falsificate alimente. Stii care sunt?

Posted by Alin Marinescu on Saturday, November 21, 2015 Under: articole din sanatate

Imagini pentru miere

Un număr mare de produse alimentare sunt falsificate în fiecare zi, dar producătorii preferă să scoată profit, decât să se gândească la sănătatea noastră. Uleiul e „îndoit“ cu alte grăsimi vegetale care au preț mai mic.

Mierea este contrafăcută în proporție covârșitoare, iar pâinea neagră, nici nu mai vorbim. Coloranții sunt ingrediente nelipsite din multe, prea multe produse destinate consumului.

În caz că nu știai, mierea, uleiul de măsline, mezelurile, lactatele și pâinea se numără printre cele mai falsificate alimente. Cum le recunoști? Aici e problema. Nu prea reușești. Se fac teste cu rezultate precise în laboratoare, dar până ajungem acolo, mâncăm. Și uităm. Mai ales că gustul e bun.

Sunt un pericol pentru sănătate

Dacă reduci cantitatea de mezeluri consumată, riscurile pentru sănătate sunt mai mici. Dacă însă ignori atenționările medicilor specialiști și ale nutriționiștilor, te expui unor probleme care se agravează în timp.

Un aliment contrafăcut înseamnă că un ingredient din compoziţia lui a fost eliminat parţial sau total ori i s-au adăugat diverse substanţe pentru aspect, greutate sau volum. Sau toate la un loc.

De asemenea, alimentele falsificate sunt și produsele care sunt „îmbogăţite“ cu mai mulţi aditivi decât este permis.

Mezeluri cu puțină carne

Aspectul „proaspăt“ al produselor din carne procesată este dat de aditivii alimentari sau de controversatele E-uri. Analizele de specialitate au scos la iveală că se folosesc aditivi în mezeluri de trei ori mai mult decât în urmă cu zece ani. De aceea se schimbă și gustul.

De exemplu, salamurile, cum este cel tip Victoria, care era recunoscut pentru bucățile mari de carne din conținut, nu mai seamănă de multă vreme cu produsul care se comercializa în urmă cu ani buni.

Locul lui a fost luat de salamul din carne dezosată mecanic cu valoare biologică scăzută (MDM). Adică mâncăm salamuri care conţin mult şorici, zgârci, fragmente de os, cartilagii, tendoane, piele şi mai puţină carne.

Lactatele sunt și ele ușor de falsificat

Din produsele lactate, cel mai adesea se extrage grăsimea, care se înlocuieşte cu untură de porc, ulei, margarină şi, uneori, cu uleiuri petroliere parafinice şi minerale.

Apoi se adaugă amidon și făină de grâu, pentru că acestea nu modifică însușirile senzoriale ale produselor. Dacă laptele are o culoare perlată, adică are o nuanță albăstruie, cel mai probabil este diluat cu apă, deci contrafăcut,

Mierea ar trebui să se zaharisească

Știai că doar mierea de albine naturală se zahariseşte? În rest se poate „dilua“ cu sirop de porumb sau chiar se poate face din sirop cu aromă de tei.

Laptele de oaie sau de capră e mai scump, dar dacă se adaugă şi lapte de vacă, preţul lui scade. Acelaşi lucru şi la brânza de oaie.

Atenție, gospodine! În făina pentru cozonaci se adaugă şi făină de orz sau de ovăz, care sunt mai ieftine. Poate fi înlocuită, parţial, şi cu o făină de grâu de calitate mai proastă. Rezultatul: cozonacul nu creşte;

Uleiurile de măsline pot fi amestecate cu uleiuri de floarea-soarelui, pentru un produs ieftin vândut scump.

sursa: clickpentrufemei.ro

In : articole din sanatate 


Tags: alimente falsificate  mezeluri  lactate  sanatate  miere  stiri din sanatate 

 

 

 




eXTReMe Tracker